Coroniţa de rouă. Poveste franţuzească.

 Coroniţa de rouă. Poveste franţuzească.

        A fost odată un rege, care avea o singură fată. Şi cum era unic copil, tatăl ei o răsfăţa împlinindu-i toate dorinţele, oricât de năzdrăvane.

          Într-o bună dimineaţă, pe când se plimba prin grădina palatului, prinţesa rămase cu privirea în admiraţia picăturilor de rouă, care scânteiau ca nişte briliante pe florile şi frunzele din jurul ei.

          Alergă într-un suflet la rege, tatăl ei, şi-i spuse :

          - Tată, dă poruncă să mi se facă o coroniţă din picăturile de rouă ! Sunt atât de frumoase ! Şi mai sclipitoare decât briliantele !

          Tatăl ei rămase foarte surprins de această dorinţă năstruşnică, ştiind prea bine că aşa ceva nu e cu putinţă. Cum să faci o coroniţă din...rouă, adică din apă ? Încercă aşadar să-i explice, s-o facă să-şi schimbe gândul.Zadarnic, ea o ţinea una şi bună. Atâta l-a rugat şi a plâns fata lui, încât n-avu ce face şi dădu poruncă să i se facă o coroniţă din briliante de rouă.

          Au fost chemaţi la palat cei mai pricepuţi giuvaiergii din ţară. Li s-a spus că până în trei zile şi trei nopţi, dacă nu vor fi în stare să facă o coroniţă prinţesei din briliante de rouă vor fi pedepsiţi cu moartea. În schimb, celui care va fi în stare s-o mulţumească i se vor da zece saci cu galbeni. Bijutierii ascultară ce li se poruncea şi în gând îşi spuneau de pe-acum rugăciunea cea din urmă. O mare jale puse stăpânire pe întreaga ţară.

          A doua zi se întâlniră din nou toţi bijutierii, să se sfătuiască între ei, cum să scape de asemenea urgie. Cel mai bătrân dintre ei, care era şi cel mai înţelept, le spuse :

          - Fiţi pe pace. Mergeţi liniştiţi la casele voastre, căci vă promit că vă voi salva. Aveţi încredere în mine !

          A treia zi dimineaţă el se duse la palat şi-i vorbi regelui :

          - Măria ta ! Eu mă ofer să-i fac prinţesei o coroniţă din rouă. Până diseară va fi gata. Dar cu o singură condiţie.

          - Spune, care-i aceea ! îi zise regele.

          - Să vină prinţesa însăşi când mă voi apuca de lucru şi să fie de faţă, să mă asiste.

          Copila veni bucuroasă. Iar bătrânul îi spuse :

          - Dacă vrei să iasă o coroniţă frumoasă după cum ţi-e voia, prinţesă, trebuie să mă ajuţi. Să iau briliantele de rouă chiar din mâna ta !

          Fără să-şi dea seama de ceea ce îi cerea bătrânul înţelept, fata sări într-un picior de bucurie şi-l invită pe bijutier să vină cu ea în grădină. Era dimineaţă, foarte devreme, şi pe toate corolele florilor precum şi pe orice frunzuliţă şi firicel de iarbă sclipeau feeric picăturile de rouă.

          - Hai să începem să lucrăm ! îi spuse bijutierul. Dă-mi picăturile de rouă una câte una. dar ia-le cu mare grijă !

          Copila încercă să ia o picătură de rouă de pe o frunză, dar...roua i se risipi în palmă ! La fel se întâmplă şi cu a doua picătură, şi cu a treia. Şi tot aşa cu atâtea altele.

          După o strădanie zadarnică de o dimineaţă întreagă, în care prinţesa încerca să ia picătură după picătură de rouă şi, spre necazul ei, toate i se risipeau şi dispăreau, se uită la bijutierul cel bătrân şi înţelept şi...de ruşine roşi la faţă până la urechi !

          Alergă la tatăl ei şi-i făgădui că de-acum încolo nu-i va mai cere lucruri cu neputinţă de înfăptuit.

          Iar bătrânul bijutier încasă banii promişi de rege şi-i împărţi cu ceilalţi bijutieri, cărora nu le veni să-şi creadă ochilor că, pe lângă norocul că scăpaseră de primejdie, deveniseră şi bogaţi !

Adauga un comentariu

* Nume:
* E-mail:
   Website: (Url cu: http://)
* Comentariu:
Introduceti Codul